Decizia CCR nr. 413/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) din legea menționată, biroul electoral de circumscripție examinează respectarea condițiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, respectarea condițiilor de fond și de formă ale listei susținătorilor, înregistrând candidaturile care îndeplinesc aceste condiții sau respingând înregistrarea celor care nu îndeplinesc condițiile legale. În conformitate cu art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, invalidarea unui mandat se face dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: dacă se constată de către comisie încălcarea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate și în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârșirea de către respectivul deputat a unor infracțiuni legate de derularea procesului electoral. ...
Sursa oficială ↗