Decizia CCR nr. 395/2019Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.06.2019 · dosar 1.342L/2/2019
Punctul 9
9. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căreia liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat a solicitat prelungirea programului la momentul la care se depășise intervalul de timp alocat dezbaterilor, și nu la începutul ședinței, se arată că, în raport cu timpul aprobat de Comitetul liderilor pentru dezbaterile din cadrul plenului Camerei Deputaților, aceasta nu se poate constitui într-un motiv de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale care a statuat că nu este de competența acesteia să intervină în procedura dezbaterilor parlamentare nici cu privire la pretinsele încălcări înregistrate în cadrul comisiilor și nici cu privire la alte prevederi regulamentare care privesc modul de organizare a dezbaterilor. În acest sens se arată că Regulamentul Camerei Deputaților nu este normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 137 din 20 martie 2018) și că nu ține de competența Curții Constituționale exercitarea controlului asupra actelor de aplicare a regulamentelor parlamentare, întrucât s-ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție (a se vedea și Decizia nr. 786 din 13 mai 2009). În virtutea principiului autonomiei regulamentare, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 710 din 6 mai 2009, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite în propriul regulament. Autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare și instituire a procedurilor de desfășurare a activităților parlamentare, operând în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală, în scopul îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, autoritatea reprezentativă prin care poporul român își exercită suveranitatea națională. În sensul celor de mai sus este invocată Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragrafele 96-98. Se mai arată că Regulamentul Camerei Deputaților trebuie să permită o libertate de acțiune parlamentarilor sau grupurilor parlamentare în acord cu dispozițiile art. 69 din Constituție și să garanteze autorității legiuitoare posibilitatea de a-și îndeplini rolul constituțional. Or, instrumentul juridic menit să asigure îndeplinirea atribuțiilor Parlamentului nu poate constitui o piedică în realizarea scopului său (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012). ...
Sursa oficială ↗