Decizia ÎCCJ nr. 324/2025 (HP)Paragraful 2

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.09.2025 · dosar 2.299/105/2022
Paragraful 2
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.299/105/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul contractual din cadrul poliției locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcția ocupată.
Sursa oficială ↗