Decizia CCR nr. 371/2019Punctul 18
Punctul 18
18. Având în vedere cele susținute în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de aplicare a dispozițiilor criticate și de soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în ceea ce privește menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Curtea reține că modul de aplicare a dispozițiilor criticate și soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, la care fac referire autorii excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...
Sursa oficială ↗