Decizia CCR nr. 373/2019Punctul 34
Punctul 34
34. Astfel, disjungerea acțiunii civile se dispune de către instanța care judecă procesul penal la cererea procurorului, a părților sau din oficiu. Mai mult, soluționarea acțiunii civile disjunse își menține caracterul accesoriu celei penale, rămânând în competența instanței penale. În doctrină, s-a precizat că instanța este obligată, în continuare, să observe limitele reale și personale ale acțiunii penale, chiar dacă soluționarea acesteia din urmă nu îi mai revine. Totodată, potrivit art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluționarea acțiunii civile disjunse. De asemenea, potrivit doctrinei, soluțiile pronunțate în acțiunea penală (care, prin premisa pe care s-a întemeiat disjungerea, se va fi soluționat înaintea celei civile) determină și modul de soluționare a acțiunii civile disjunse, dispozițiile art. 25 din Codul de procedură penală fiind deplin aplicabile și acesteia. ...
Sursa oficială ↗