Decizia CCR nr. 362/2019Punctul 13

13. Se mai arată că analiza cererii de retragere a cetățeniei române de către Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie nu poate fi considerată primul grad de jurisdicție (cu consecința că acțiunea în contencios în anulare ar reprezenta al doilea grad de jurisdicție, deci dreptul la dublul grad de jurisdicție ar fi respectat), deoarece Comisia pentru cetățenie nu este o jurisdicție/o „instanță“ în sens european autonom (este compusă din personal al Autorității Naționale pentru Cetățenie, numit de președintele acesteia, care emite ordinul de retragere a cetățeniei, deci membrii săi nu sunt independenți și imparțiali; nu are putere de decizie, adoptând un simplu raport, puterea de decizie revenind președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie), procedura în fața acesteia nu este jurisdicțională (nu este publică, nu este contradictorie), iar procedura administrativă se finalizează printr-un act (ordinul de retragere a cetățeniei) care nu este motivat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă situația în care anumite sancțiuni „penale“ pot fi impuse de un organ care nu este „instanță“, cu condiția ca sancțiunea să poată fi contestată la o „instanță“ (în condițiile art. 6 din Convenție), ceea ce reprezintă primul grad de jurisdicție, cu consecința că art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție impune dreptul la o cale de atac împotriva primei hotărâri a unei „instanțe“, pentru a se asigura dublul grad de jurisdicție. Rezultă, deci, că autorul are dreptul constituțional și convențional la analiza cauzei sale, privind retragerea cetățeniei, de altă „instanță“, care să soluționeze o cale de atac împotriva hotărârii de primă instanță. ...