Decizia CCR nr. 358/2019Punctul 34
Punctul 34
34. Constatarea îndeplinirii acestor criterii, în mod concret, revine instanțelor de judecată care, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, paragraful 27, „au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate“, dar și Curții Constituționale. În acest sens, prin aceeași decizie, paragraful 28, Curtea a reținut că „excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât, atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă, în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepții de neconstituționalitate prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformității normei legale cu Constituția se plasează în cadrul controlului concret de constituționalitate.“ ...
Sursa oficială ↗