Decizia CCR nr. 337/2019Punctul 27
Punctul 27
27. Cu privire la aceeași problemă, a modului de promovare aplicabil personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 352 din 22 mai 2018 (paragrafele 28-30), că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socioprofesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție. În acest sens, Curtea a observat că, deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există însă deosebiri esențiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate. Ca atare, asimilarea nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speță, precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii. Curtea a conchis (paragraful 35) că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistrați - judecătorii și procurorii, pe de o parte, și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, pe de altă parte. ...
Sursa oficială ↗