Decizia CCR nr. 339/2019Punctul 25
Punctul 25
25. Totodată, nu poate fi reținută nici încălcarea principiului egalității în drepturi, de vreme ce părțile se află în situații juridice diferite determinate de modul în care a fost soluționată cauza, respectiv printr-o hotărâre care a evocat sau nu fondul (a se vedea în acest sens Decizia nr. 437 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 august 2011, sau Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008). ...
Sursa oficială ↗