Decizia CCR nr. 320/2019Punctul 11
Punctul 11
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 56 și 57 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 155/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 20 iulie 2016. Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, aceasta vizează dispozițiile art. II din Legea nr. 155/2016, pe care autorul excepției le-a invocat în mod expres, dar care nu au fost menționate în dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că omisiunea instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la unele dispoziții din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituțională. Prin urmare, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. II din Legea nr. 155/2016, care au următoarea redactare:
(1) De prevederile art. 56 și 57 din Legea nr. 263/2010 beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului. ...
Sursa oficială ↗