Decizia CCR nr. 334/2019Punctul 15
Punctul 15
15. Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013). În același timp, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea unor incompatibilități pentru funcții publice elective nu contravine prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 15 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lykourezos împotriva Greciei, paragraful 51). În aceste condiții, Curtea a constatat că, prin prisma naturii funcțiilor publice de primar și viceprimar, statutul juridic al persoanelor vizate de ipoteza normei criticate este, în mod obiectiv, diferit și, de aceea, tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat, așa încât principiul egalității în drepturi nu este încălcat. Mai mult, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate doar „în condițiile legii“. Astfel, Legea nr. 161/2003, având ca scop asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, a instituit, printre regulile și condițiile specifice de exercitare a mandatului, și anumite incompatibilități ținând cont de necesitatea asigurării îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcție publică de autoritate, a atribuțiilor ce le revin, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public prevăzute de art. 71 din legea menționată. ...
Sursa oficială ↗