Decizia CCR nr. 311/2019Punctul 61

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.05.2019 · dosar 615A/2019
Punctul 61
61. În concluzie, ansamblul reglementărilor legale în vigoare anterior menționate nu precizează în concret începutul și sfârșitul mandatului consiliului local, fiind reglementări cu caracter general, din coroborarea acestora putându-se trage doar concluzia că data de la care consiliul local nou-ales își exercită mandatul este data hotărârii prevăzute la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, prin care se declară ca legal constituit, iar data încetării mandatului este data adoptării unei noi astfel de hotărâri pentru un consiliu local nou-ales. Astfel, în vederea eliminării oricăror posibile neclarități de ordin teoretic și practic referitoare la momentul de debut al exercițiului mandatului consiliului local, legiuitorul a edictat norma legală criticată ca o precizare în concret a acestei date, respectiv „data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (2) “, motiv pentru care nu poate fi calificată ca un paralelism de reglementare. Mai departe, în ceea ce privește presupusa contradicție în reglementare cu art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, sub aspectul datei de încetare a mandatului consiliului local, Curtea observă că aceasta din urmă reglementează cu titlu general această dată ca fiind cea a declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Prin norma legală criticată, legiuitorul a stabilit în concret data ca fiind ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, evitându-se astfel și situația ca în aceeași zi - cea a declarării ca legal constituit a noului consiliu local - să funcționeze două consilii locale, respectiv cel al cărui mandat încetează și cel care își începe exercițiul mandatului. ...
Sursa oficială ↗