Decizia CCR nr. 293/2019Punctul 16
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 07.05.2019
- Dosarul
- 8.979/63/2016
16. Având în vedere că această critică are ca premisă succesiunea în timp a două legi penale (Codul penal din 1968 și actualul Cod penal), sub imperiul cărora s-a constatat pluritatea de infracțiuni care atrage incidența instituției concursului de infracțiuni, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă“. Dispozițiile legale enunțate, prin conținutul lor și locul unde au fost poziționate de legiuitor, în titlul I „Dispoziții privind aplicarea în timp a legii penale“, cap. III „Dispoziții privind aplicarea și executarea sancțiunilor penale“, au caracter de norme tranzitorii, reprezentând o reglementare cu un caracter special în raport cu prevederile art. 39 și art. 40 din noul Cod penal. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.