Decizia CCR nr. 284/2019Punctul 42

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.05.2019 · dosar 42.094/3/2016
Punctul 42
42. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituție, prin discriminarea față de situația încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a decesului angajatului, prin Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, paragraful 24, Curtea a stabilit că o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, în jurisprudența sa, a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a decesului angajatului, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor respective se aplică nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție și nici nu creează discriminare între categoriile de angajați. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, paragraful 22, Curtea a reținut că cele două categorii de persoane nu se află într-o situație identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Având în vedere această situație obiectiv diferită, prin reglementarea criticată legiuitorul a avut în vedere considerente de protecție socială a familiilor celor decedați (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 154 din 27 martie 2018, paragraful 26). ...
Sursa oficială ↗