Decizia CCR nr. 287/2019Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale, în măsura în care prevăd doar pentru personalul din sectorul bugetar menționat la art. 2. alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 și cel din cadrul Consiliului Concurenței (care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație) că salarizarea se va face la nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar nu și pentru celelalte categorii de salariați din sistemul bugetar, astfel cum sunt reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010. În acest sens se susține că textele de lege criticate sunt neconstituționale, în măsura în care instituie un regim diferențiat, discriminatoriu la nivelul personalului din sistemul bugetar, pentru care, pe de-o parte, se prevede plafonarea remunerației la nivelul lunii decembrie 2014, pentru anul 2015, iar, pe de altă parte, legiuitorul înțelege să înlăture disfuncționalitățile legate de nivelurile de salarizare diferită, între persoane care au aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, doar pentru personalul din cadrul Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și pentru personalul din cadrul Curții de Conturi și al Consiliului Concurenței. În interpretarea legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că expresia „salarizat la același nivel“ se referă la întregul personal din sistemul bugetar prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, adică la „personalul din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale“. ...
Sursa oficială ↗