Sari la conținut

Decizia CCR nr. 231/2019Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.04.2019
Dosarul
526/1/2016

16. Curtea a reținut, totodată, că obiectul juridic al infracțiunilor analizate nu constă în protecția penală a relațiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greșit, pleacă și autorul excepției din prezenta cauză în formularea criticii de neconstituționalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietății private a statului prin raportare la cel al proprietății private aparținând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracțiuni de corupție și de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanței relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu a funcționarilor publici, definiți la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii de către aceștia a unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie