Decizia CCR nr. 227/2019Punctul 24

24. Distinct de cele constatate în deciziile precitate, Curtea reține că motivul de contestație în anulare, reglementat în art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, este nou-introdus în această materie, fiind corespunzător unora dintre motivele de recurs reglementate în art. 385^9 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură penală din 1968. În forma inițială, la data intrării în vigoare a noii legi procesual penale, art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală avea următoarea formulare: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;[...]“. Astfel, Curtea observă că, încă de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, prevederile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală sunt aplicabile în ipoteza în care a existat un caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 64 din același act normativ, referitoare la incompatibilitatea judecătorului. Deși textul de lege vorbește generic de incompatibilitate, aceasta trebuie limitată doar la judecătorii care fac parte din complet, fiind inadmisibilă contestația prin care se invocă incompatibilitatea procurorului, organului de cercetare penală, grefierului, magistratului-asistent, expertului, invocarea unui caz de incompatibilitate a judecătorului, dintre cele prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală, pe calea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, având drept scop garantarea imparțialității instanței și respectarea dreptului la un proces echitabil. Având în vedere cele arătate, nu poate fi reținută critica autorului excepției formulată în Dosarul nr. 1.262D/2017, art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii nefiind incident în cauză. ...