Decizia CCR nr. 249/2019Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.04.2019 · dosar 35.010/212/2016
Punctul 13
13. Neregularitățile constatate în procedura de cameră preliminară determină sancțiuni juridice diferite, în funcție de elementele asupra cărora poartă și de consecințele pe care le-ar avea acestea în perspectiva continuării judecății. Astfel, dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit dispozițiilor art. 50 și art. 51 din Codul de procedură penală [art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală], încălcarea regulilor referitoare la competența instanței sesizate determină declinarea competenței și desesizarea acesteia, având în vedere sancțiunea nulității absolute, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală pentru încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești (atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente). De asemenea, dacă judecătorul de cameră preliminară constată că una sau mai multe dintre probele administrate în faza de urmărire penală sunt nelegale, va proceda la înlăturarea acestora din cadrul probatoriului, probele excluse neputând fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei [art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală], iar dacă apreciază că anumite acte de urmărire penală au fost efectuate cu nesocotirea legii, va proceda potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, dispunând anularea lor [art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală]. În fine, atunci când observă neregularități ale rechizitoriului ce fac imposibilă stabilirea obiectului sau a limitelor judecății, iar în termenul prevăzut de lege procurorul nu răspunde solicitării de remediere, judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet [art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], întrucât în lipsa acestor elemente instanța nu poate cunoaște persoanele și faptele cu privire la care este chemată să se pronunțe. Trimiterea de către judecătorul de cameră preliminară a încheierii prin care constată neregularități ale actului de sesizare, prin care sancționează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau prin care sunt excluse una sau mai multe probe administrate, parchetului care a emis rechizitoriul, conform art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere calitatea parchetului de titular al dreptului de sesizare a instanței și, totodată, obligația acestuia de întocmire a actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului, conform art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗