Decizia CCR nr. 178/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Analizând critica de neconstituționalitate, raportată la materia prevăzută de actul normativ criticat și la regimul juridic al contravențiilor, Curtea reține că legiuitorul este liber să reglementeze referitor la răspunderea contravențională a persoanei juridice sau fizice, întrucât niciun articol din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19). Reglementarea unor contravenții și a sancțiunilor aplicabile are drept consecință diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv și rațional de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 461 din 25 iulie 2013, și Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, paragraful 16). Cât privește derogările de la procedura generală în materie contravențională, astfel cum este derogarea instituită prin art. 12 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, acestea, de asemenea, sunt aspecte ce țin de politica legiuitorului în domeniul contravențiilor, în funcție de gradul de pericol social al faptelor săvârșite. ...
Sursa oficială ↗