Decizia ÎCCJ nr. 254/2025 (HP)Punctul I

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 23.06.2025 · dosar 2.956/1/2024
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării 7. Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 2.498/120/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în baza art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată, invocând inițial dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018. ... 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 decembrie 2024 cu nr. 2.956/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 23 iunie 2025. ... 9. Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere a pronunțat Încheierea din 29 ianuarie 2025, prin care a îndreptat erorile materiale strecurate în încheierea de sesizare, în sensul că: – reclamantul „depune un document din care rezultă că direcția în care activează este direcție-suport, respectiv adresa de răspuns la adresa pe care a formulat-o în data de 24.03.2023“; ... – „în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauzei, respectiv dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcției reprezentare instanță din cadrul Direcției generale juridice a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, cu modificările ulterioare, în condiții similare consilierilor juridici din cadrul Direcției avizare a aceleiași Direcții generale juridice a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având în vedere că, potrivit fișei postului reclamantului, acesta asigură reprezentarea în instanță în cadrul dosarelor ce au drept obiect anularea actelor administrative avizate de Direcția generală juridică și că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, alți consilieri juridici din cadrul Direcției reprezentare instanță beneficiază de această majorare“. ... ... 10. Prin Încheierea din 18 februarie 2025, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamant și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea din 29 ianuarie 2025, cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, în sensul că: În temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze, respectiv dacă reclamantul, consilier juridic în cadrul Direcției reprezentare instanță din cadrul Direcției generale juridice a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ar putea beneficia de majorarea salariului de bază în temeiul art. 17 alin. (1) -(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 lit. b) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) teza a II-a, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018, cu modificările ulterioare, în condiții similare consilierilor juridici din cadrul Direcției avizare a aceleiași Direcții generale juridice a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având în vedere că, potrivit fișei postului reclamantului, acesta asigură reprezentarea în instanță în cadrul dosarelor ce au drept obiect anularea actelor administrative avizate de Direcția generală juridică și că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, alți consilieri juridici din cadrul Direcției reprezentare instanță beneficiază de această majorare ... ...
Sursa oficială ↗