Decizia CCR nr. 164/2019Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege. Dispozițiile legale criticate reprezintă tocmai o concretizare a accesului liber la justiție, în condițiile în care legiuitorul a dat posibilitatea persoanei care se consideră îndreptățită să atace decizia emisă cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din lege. Apreciază că, prin conținutul reglementării lor, nu se pun în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. În virtutea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate. Referitor la criticile de neconstituționalitate raportate la celelalte norme constituționale, consideră că nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât, analizate dintr-o perspectivă mai largă, motivele invocate, legate de conținutul deciziei emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dar și de termenul legal în care persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată, relevă, mai degrabă, aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii. Or, interpretarea unei legi și aplicarea asupra unor cazuri concrete reprezintă competența exclusivă a instanței de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare a normelor criticate la situația autorului. ...
Sursa oficială ↗