Decizia CCR nr. 141/2019Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.03.2019 · dosar 2.361A/2018
Punctul 40
40. Eliminarea caracterului executoriu al contractului de leasing ar prejudicia grav dreptul finanțatorului de a intra în posesia și folosința propriului bun, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ar determina indirect creșterea debitului datorat de utilizator. În plus, prin lipsirea de caracterul executoriu, s-ar încuraja o conduită abuzivă din partea utilizatorilor, care, deși aflați în situația de neplată care a condus la rezilierea contractului de leasing de către finanțator, ar beneficia de prerogativa legală de a putea utiliza în continuare bunul proprietatea altuia nestingheriți, deoarece finanțatorul ar trebui să parcurgă etape care, în practică, pot dura chiar și 3-4 ani de zile (un litigiu de fond, apel, cale extraordinară de atac) până la obținerea unui titlu executoriu și finalizarea executării silite, situație juridică care ar încălca dispozițiile exprese ale art. 16 din Constituție privind egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. Simpla proprietate a bunului nu permite finanțatorului să recupereze imediat, prin orice mijloace juridice, posesia și folosința acestuia. ...
Sursa oficială ↗