Decizia CCR nr. 142/2019Punctul 6
Punctul 6
6. Raportat la criticile formulate din perspectiva încălcării art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, autorii sesizării susțin că, așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 846 din 9 octombrie 2007, „Legea nr. 50/1991 reglementează condițiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcții, stabilind în sarcina deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții - anumite obligații ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care sistematizarea și amenajarea teritoriului, precum și securitatea și siguranța în construcții îl reprezintă. Ca atare, potrivit acestei legi, construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai în baza autorizației de construire (…).“ Arată, de asemenea, că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, „autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor“. Prin urmare, aceștia apreciază că Legea nr. 50/1991 asigură, inclusiv prin dispozițiile sale de drept penal, realizarea și exploatarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător. ...
Sursa oficială ↗