Decizia CCR nr. 142/2019Punctul 48
Punctul 48
48. În acest context, Curtea constată că, potrivit Legii nr. 50/1991, faptele de nerespectare a prevederilor acestui act normativ constituie infracțiuni sau, după caz, contravenții, în funcție de gravitatea faptei și importanța valorii sociale ocrotite. Atât răspunderea penală, cât și răspunderea contravențională presupun o faptă reprobabilă în conștiința socială, săvârșită împotriva unor valori sociale ocrotite și pentru protejarea cărora este necesară aplicarea unor sancțiuni punitive și represive. Legătura strânsă dintre infracțiune și contravenție este evidențiată de textele de lege care arată că aceeași faptă poate constitui contravenție sau infracțiune în funcție de condițiile în care aceasta a fost săvârșită. Este vorba de aplicarea diferențierii în funcție de pericolul social concret rezultat din modul în care fapta a fost săvârșită, de gravitatea fiecărei fapte în parte, pentru a determina răspunderea atrasă. ...
Sursa oficială ↗