Decizia CCR nr. 143/2019Punctul 22
Punctul 22
22. Referitor la art. I pct. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2018, autorul sesizării critică faptul că, față de reglementarea anterioară, Autoritatea Electorală Permanentă nu mai verifică din oficiu, în termen de 60 de zile de la data referendumului, listele electorale permanente și tabelele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare în vederea depistării eventualelor voturi multiple. Noua reglementare introduce posibilitatea Autorității Electorale Permanente de a realiza asemenea verificări doar la sesizarea persoanelor interesate, făcută în cel mult 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național și însoțită de probele pe care se întemeiază. De aceea, consideră că modificarea adusă art. 431 alin. (4) din Legea nr. 3/2000 prin art. I pct. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2018 echivalează cu eliminarea unui standard de integritate în desfășurarea corectă a unui referendum. În condițiile în care verificarea sesizării de vot multiplu este condiționată de faptul ca sesizarea persoanelor interesate să fie însoțită de probele pe care se întemeiază, acest mecanism devine unul imposibil de utilizat de către cetățeni și este golit de conținut. Ca atare, lipsirea Autorității Electorale Permanente de un mecanism esențial pentru a asigura corecta și buna desfășurare a unui referendum, mijloc de exprimare directă a voinței suverane a poporului român, cu evitarea unor fraude și voturi multiple, reprezintă o încălcare a principiului statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție și, implicit, a principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Apreciază că noua reglementare este contrară și Codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția, care, la pct. I secțiunea 3.2 referitoare la „Libera exprimare a voinței electoratului și combaterea fraudei“, punctul (xv), prevede că „autoritatea statală trebuie să sancționeze orice fraudă electorală“. ...
Sursa oficială ↗