Decizia CCR nr. 131/2019Punctul 21
Punctul 21
21. Prin urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că premisa de la care pornește în analiza prezentei excepții de neconstituționalitate este aceea că, în temeiul art. 154 alin. (1) coroborat cu art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se face, de regulă, prin agenții procedurali ai instanțelor și, în mod subsidiar, prin funcționarii poștali/servicii de curierat rapid. Principala modalitate de citare și comunicare a actelor de procedură se realizează prin înmânarea personală a actului comunicat direct destinatarului sau unei persoane care îl reprezintă, prin agentul procedural al instanței [art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă], prin salariatul primăriei căreia i se lasă corespondența de la instanță [în condițiile art. 163 alin. (3) lit. f) teza a doua și art. 163 alin. (10) ], prin funcționarul poștal [art. 154 alin. (4) ] sau prin executorul judecătoresc/serviciul de curierat rapid [art. 154 alin. (5) ]. În acest scop, instanța întocmește actul de comunicat (citație sau alt act de procedură), pe care îl introduce în plic închis, cu mențiunea „PENTRU JUSTIȚIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.“, și căruia îi atașează formularul-dovadă de înmânare/procesul-verbal, precum și înștiințarea prevăzută la art. 163. ...
Sursa oficială ↗