Decizia CCR nr. 127/2019Punctul 102
Punctul 102
102. Autorul obiecției de neconstituționalitate nu a depus la dosar aceste previziuni ale Comisiei Europene, care par a fi previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2018 menționate la considerentul 10 din Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2018 [„Previziunile Comisiei din toamna anului 2018 estimează un deficit public de 3,4% în 2019, procent care depășește valoarea de referință de 3% din PIB prevăzută în tratat. Ajustarea structurală necesară pare a fi adecvată și pentru a asigura faptul că în 2019 România respectă cu o marjă valoarea de referință din tratat de 3% din PIB“], ci doar a făcut o referire generică la acestea, neindicând în mod concret nici neconcordanțele existente între acest act și raportul Guvernului. Curtea reține că o previziune vizează o posibilitate sau o eventualitate, ea îndeamnă la discuții, la consultări și nu la stabilirea unor linii de forță care să se obiectivizeze în neconstituționalitatea - pentru acest motiv - a legii bugetului de stat. De fapt, și bugetul de stat este un plan, o proiecție a statului, astfel că cele două previziuni, cea a legiuitorului național și cea a Comisiei Europene, pot deveni chiar concordante pe măsura execuției bugetare. ...
Sursa oficială ↗