Decizia CCR nr. 125/2019Punctul 19

19. Având în vedere cele arătate, precum și vasta jurisprudență a Curții cu privire la textele de lege criticate (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, Decizia nr. 770 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007, Decizia nr. 275 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010, Decizia nr. 288 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2010, Decizia nr. 775 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010, Decizia nr. 1.054 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 septembrie 2010, Decizia nr. 642 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 29 iulie 2011, Decizia nr. 1.057 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 8 septembrie 2011, Decizia nr. 1.201 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 142 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 8 martie 2012, sau Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012), Curtea Constituțională constată că în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței sale în materie, astfel că argumentele și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea. ...