Decizia CCR nr. 119/2019Punctul 17

17. Curtea a mai reamintit că accesul liber la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite, pentru situații deosebite în mod obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Așadar, Curtea a constatat că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 sunt în concordanță și cu dispozițiile art. 129 din Constituție, potrivit cărora, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.“ Textul constituțional citat lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă ca, în situații justificate în mod obiectiv, să excepteze de la exercitarea lor anumite hotărâri judecătorești. Or, așa cum s-a arătat mai sus, în materie electorală primează principiul celerității în configurarea stabilă a componenței consiliului local ca autoritate administrativă locală, astfel că legiuitorul a reglementat, la art. 31^1 alin. (1) din legea criticată, calea de atac împotriva hotărârii (act administrativ) de validare sau invalidare a mandatelor, hotărârea instanței de contencios administrativ competente fiind definitivă. ...