Decizia CCR nr. 111/2019Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2019 · dosar 1.318/268/2017
Punctul 33
33. Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispozițiile criticate prevăd că „acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) “ [n.r. din același act normativ]. Din economia dispozițiilor criticate rezultă că, în prezent, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare de către procuror prin ordonanță, exclusiv în cursul urmăririi penale, acesta nemaiavând posibilitatea de a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale prin actul de sesizare a instanței judecătorești. Totodată, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) și art. 15 din Codul de procedură penală, care dispun în sensul că „Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și alin. (3) “, precum și că „Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia“. ...
Sursa oficială ↗