Decizia CCR nr. 103/2019Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2019 · dosar 1.813/121/2016
Punctul 5
5. Prin Încheierea din 23 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.813/121/2016, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. Excepția a fost ridicată de Apostu Capraru, în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 758 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, într-o cauză având ca obiect obligația de a face, respectiv eliberarea unei adeverințe tip care să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. ...
Sursa oficială ↗