Decizia CCR nr. 87/2019Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.02.2019 · dosar 5.060/117/2016
Punctul 30
30. Totodată, art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, dispune că „Departamentul Național Anticorupție se încadrează cu procurori, ofițeri și agenți de poliție judiciară, specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic și în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum și personal economic și administrativ, în limita posturilor prevăzute în statul de funcțiuni, aprobat potrivit legii“, iar potrivit art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, „Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu specialiști în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală“. ...
Sursa oficială ↗