Decizia CCR nr. 86/2019Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.02.2019 · dosar 5.104/117/2016
Punctul 32
32. Curtea reține că dispozițiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 au fost introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016. Potrivit Notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2015, adoptarea reglementării criticate a fost justificată prin faptul că „Încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenților universitari conduce la imposibilitatea desfășurării în bune condiții a procesului de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior. Pentru a evita eventuale blocaje în sistem, cu impact negativ atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere al calității actului didactic și al posibilității îndeplinirii obligațiilor legale ale instituțiilor de învățământ superior de stat, datorate aplicării prevederilor art. 362 din lege, se impune ca, prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (7) din lege, senatele universitare ale instituțiilor de învățământ să poată aproba, la propunerea consiliului de administrație, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele aflate sub incidența prevederilor alin. (1) -(6) ale art. 362, pentru anul universitar 2015-2016.“ ...
Sursa oficială ↗