Decizia CCR nr. 85/2019Punctul 66
Punctul 66
66. Având în vedere acestea, Curtea reține că unul dintre aspectele esențiale ale rolului grupurilor parlamentare îl constituie implicarea în formarea diverselor structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de propuneri pentru alegerea componenței birourilor permanente și a comisiilor parlamentare. Ținând seama de principiul constituirii birourilor permanente și a comisiilor parlamentare potrivit configurației politice a Camerei, principiu consacrat de art. 64 alin. (5) din Constituție [potrivit căruia „Birourile permanente și comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configurației politice a fiecărei Camere“], propunerile grupurilor parlamentare pentru Biroul permanent și comisiile parlamentare se fac în limita numărului de locuri ce revin grupurilor, stabilit în raport cu ponderea lor în totalitatea membrilor Camerei. În acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 16 din Regulamentul Camerei Deputaților, „În prima ședință de constituire a Camerei Deputaților, grupurile parlamentare sunt prezentate în ordinea mărimii acestora, rezultată în urma alegerilor.“ ...
Sursa oficială ↗