Decizia CCR nr. 84/2019Punctul 26
Punctul 26
26. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) , art. 7 alin. (1) -(3) și (5) și (6) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, Curtea observă că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, publicată ulterior sesizării Curții Constituționale în prezenta cauză, a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituționale în măsura în care condițiile referitoare la existența impreviziunii sunt verificate de instanța judecătorească. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, precum și faptul că data încheierii de sesizare este anterioară datei publicării deciziei antereferite în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) , art. 7 alin. (1) -(3) și (5) și (6) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. ...
Sursa oficială ↗