Decizia CCR nr. 82/2019Punctul 8
Punctul 8
8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere precizează că, la adoptarea textului de lege criticat, legiuitorul a ținut seama de situațiile practice care nu pot fi rezolvate prin acordarea unor sume de bani în echivalent, deoarece prin scurgerea unei perioade îndelungate de timp, valoarea bunurilor, utilajelor și instalațiilor - imobile prin încorporare - nu mai poate fi determinată, de vreme ce acestea nu mai există. De altfel, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, fără a se ține seama de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora „conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“, ca și de cele ale art. 136 alin. (5) , care consacră caracterul inviolabil al proprietății private „în condițiile legii organice“. Curtea Constituțională a arătat prin mai multe decizii (a se vedea Decizia nr. 190 din 13 martie 2007 sau Decizia nr. 1.346 din 9 decembrie 2008) că „legiuitorul este liber să opteze în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsuri reparatorii, precum și a întinderii și a modalității de acordare a acestora“. În opinia Guvernului, textul de lege examinat nu instituie un tratament juridic diferit pentru categorii de cetățeni aflate în situații identice, ci are în vedere situația concretă a bunurilor preluate. ...
Sursa oficială ↗