Decizia CCR nr. 78/2019Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.02.2019 · dosar 1.911/284/2016
Punctul 28
28. În ceea ce privește criticile punctuale de neconstituționalitate, se arată că prevederile art. 3, art. 4 și art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere principiului constituțional al statului de drept, prin încălcarea securității juridice, deoarece modificarea/reașezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea prețului agreat de părți nu pot avea loc printr-o ingerință a legiuitorului în contract. Art. 3 și art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigențelor constituționale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu și neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Se mai arată, în acest sens, că art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigențele privind siguranța circuitului civil, claritatea și previzibilitatea legii. Astfel, nu este definită noțiunea de „locuință“, nu este stabilit în sarcina cărei persoane vor fi puse cheltuielile de executare silită, nu este stabilit domeniul de aplicare în ceea ce privește utilizarea noțiunii „contract de credit“. Legea este imprevizibilă, deoarece instituie o derogare de la prevederile Codului civil, fără a preciza care sunt dispozițiile legale de la care se derogă, de asemenea, nu este precizat modul în care prevederile sale se vor corobora cu dispozițiile din alte acte normative și nu se face nicio precizare cu privire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. Totodată, în expunerea de motive a legii se precizează că scopul acesteia este protejarea debitorilor aflați într-o stare de dificultate financiară, aspect ce nu se regăsește în dispozițiile cuprinse în lege. ...
Sursa oficială ↗