Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 46

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2019 · dosar 1.843A/2018
Punctul 46
46. În ceea ce privește art. 2 din Legea privind declasificarea unor documente, se susține că acesta contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și alin. (5) raportat la art. 52 și art. 126 alin (6) , art. 61 și art. 119. Într-o primă critică, se apreciază că „documentele prevăzute la art. 1“ nu pot fi lăsate fără efecte printr-o lege a Parlamentului, întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat, fiind afectată, pe de o parte, competența unei autorități a administrației publice, iar, pe de altă parte, competența instanțelor judecătorești, care au obligația să spună dreptul prin raportare la probe legale, concludente, necesare și utile. Totodată, se susține că formularea „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează efectele juridice ale documentelor prevăzute la art. 1“ este neclară, imprecisă și creează impredictibilitate în aplicare, întrucât nu se poate stabili dacă prin dispozițiile legii se anulează, se revocă sau se abrogă efectele Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 17/2005. ...
Sursa oficială ↗