Decizia CCR nr. 75/2019Punctul 11
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 30.01.2019
- Dosarul
- 2.197A/2018
11. Se mai arată că, deși instanța constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate cu o decizie de constatare în ansamblu a neconstituționalității legii criticate, aceasta a impus reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare, în condițiile și limitele fixate de art. 77 alin. (2) din Constituție. În cazul de față, legea criticată s-a adoptat nu numai cu nesocotirea celor statuate prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, dar s-au depășit din nou limitele reexaminării. Ca efect al acestei decizii, Parlamentul a dobândit dreptul de a reexamina și dezbate legea de două ori, ca urmare a solicitării Președintelui României. În acest mod se poate crea o situație absurdă, susceptibilă de abuz, în care Parlamentul dobândește dreptul de a reexamina aceeași lege în mod repetat, în timp ce Președintele României are, în temeiul art. 77 alin. (2) , dreptul de a solicita reexaminarea unei legi o singură dată. De aceea, este esențial, în vederea păstrării echilibrului constituțional, ca instanța constituțională să procedeze la soluționarea definitivă a acestei situații și să constate neconstituționalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.