Decizia CCR nr. 67/2019Punctul 25
Punctul 25
25. Așa fiind, indiferent de categoria instanței la care judecătorul de supraveghere a privării de libertate își desfășoară activitatea, pe timpul exercitării funcției reglementate la art. 8 și următoarele din Legea nr. 254/2013, acesta exercită alte atribuții, delegate, care nu interferează cu cele ale respectivei instanței. Prin urmare, chiar dacă instanța în cauză este superioară în grad judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, din a cărui comisie pentru liberare condiționată face parte judecătorul în cauză, nu se pune problema existenței unei incompatibilități, în sensul imposibilității soluționării propunerii de liberare condiționată, formulată de comisia din care acest judecător face parte, de către un complet din cadrul acestei judecătorii, chiar dacă dintr-un astfel de complet fac parte judecători cu un grad inferior judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Cu alte cuvinte, pe durata exercitării funcției de judecător de supraveghere a privării de libertate, un astfel de judecător îndeplinește, în mod exclusiv, atribuțiile specifice nivelului jurisdicțional pentru care este desemnat. ...
Sursa oficială ↗