Decizia CCR nr. 72/2019Punctul 32

32. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 233^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 au fost introduse prin art. XI pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, și au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018. Cu acel prilej, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 233^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora „În situația în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activități de constatare, cercetare și conservare de probe“, sunt neconstituționale, întrucât fac referire la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text ce nu mai era în vigoare la data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010, respectiv la data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ (Ca urmare a intervențiilor legislative efectuate prin Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, în prezent abrogată). Curtea a constatat că prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind calitatea actelor normative. În esență, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Aceasta semnifică, de regulă, că, odată abrogat, actul normativ respectiv nu își va mai putea produce efectele. Curtea reține că prin abrogare sunt scoase din sistemul legislației acele reglementări juridice care încetează să se mai aplice, din cauza faptului că ele nu mai sunt necesare sau că în locul lor apar noi norme juridice, cu un conținut diferit față de cele anterioare. Astfel, ca urmare a abrogării, dispoziția respectivă iese din fondul activ al legislației, iar trimiterea la o astfel de dispoziție este în sine neconstituțională. ...