Decizia CCR nr. 72/2019Punctul 36

36. Curtea observă că art. 233^1 alin. (3) -(5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 stabilește că mijloacele de probă sunt obținute prin efectuarea de verificări fiscale. Astfel, la solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale; în cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite; rezultatul acestor controale se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. În acest context, Curtea reține că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 a fost în vigoare în perioada de activitate atât a Codului de procedură penală din 1968, cât și a noului Cod de procedură penală. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, reglementarea procedural fiscală referitoare la relația dintre organele de urmărire penală și organele fiscale trebuie să se refere, de principiu, la posibilitatea obținerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale numai în cadrul procesului penal, adică după începerea urmăririi penale, conform art. 305 din Codul de procedură penală. De aceea, art. 233^1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, stabilind că procesele-verbale prevăzute la alin. (3) și (4) din același articol sunt mijloace de probă, ar trebui să se regăsească într-o corelație firească și normală cu prevederile noului Cod de procedură penală, iar orice abatere de la aceasta trebuie respinsă din moment ce relativizează însuși conceptul de proces penal. Prin urmare, colaborarea dintre autoritățile antereferite în privința obținerii mijloacelor de probă trebuie să se subsumeze concepției de ansamblu a noului Cod de procedură penală, care prevede la art. 97 alin. (2) că proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. ...