Decizia CCR nr. 64/2019Punctul 51

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.01.2019 · dosar 2.153
Punctul 51
51. Curtea constată că și aceste critici sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, așa cum a fost modificat, „numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 47, funcționari publici și personal contractual, asimilați funcționarilor publici parlamentari, potrivit organigramei aprobate prin ordin al președintelui. (…)“. Aceste posturi se ocupă prin concurs, sens în care alin. (2) al aceluiași articol prevede că „organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante se va realiza în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Legea nu stabilește, așadar, nici care sunt aceste funcții, nici condițiile cerute pentru ocuparea lor prin concurs, pentru a se putea aprecia în ce măsură derogarea instituită în privința foștilor președinți și vicepreședinți ai Consiliului de monitorizare are o justificare obiectivă și rezonabilă. În orice caz, asimilarea cu funcționarii publici parlamentari determină configurarea unui regim juridic specific, inclusiv în privința condițiilor de selectare și numire, necesar a fi respectat indiferent de persoana care ocupă aceste funcții, în considerarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, „fără privilegii și fără discriminări“. ...
Sursa oficială ↗