Decizia CCR nr. 59/2019Punctul 4

4. Susține că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă el însuși o excepție de la principiul libertății aprecierii probelor. Acest principiu are o dublă componentă, prima se referă la faptul că nicio probă nu are o valoare probatorie prestabilită, iar cea de-a doua se referă la evaluarea validității mijlocului de probă de către judecătorul cauzei. În acest context, arată că legiuitorul, în alte situații similare, de exemplu declarațiile investigatorilor, colaboratorilor și martorilor protejați, a limitat puterea de apreciere a judecătorului din perspectiva valorii probante a declarațiilor acestor persoane. Apreciază că denunțătorul este un martor care, la rândul lui, a săvârșit fapte de natură penală și vrea să își ușureze propria situație. Este evident că în spatele acestei situații se pot ascunde interese care nu sunt concordante cu exigențele principiului fundamental al aflării adevărului. Așa fiind, apreciază că legiuitorul ar trebui să prevadă în cuprinsul dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală și declarațiile „martorului-denunțător“. ...