Decizia CCR nr. 44/2019Punctul 13

13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, potrivit prevederilor art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și că este competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În acest sens se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. Cererea prin care una dintre părți invocă o excepție de neconstituționalitate nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau constatarea unui drept subiectiv al autorului, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată. Prevederile de lege criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului; așadar, scopul dispozițiilor legale este asigurarea desfășurării normale a judecății și realizarea unui act de justiție eficient, iar nu împiedicarea accesului la justiție. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că, exceptând situația cauzelor penale, dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească nu reiese nici explicit, dar nici implicit din prevederile Constituției și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Nici încălcarea principiului egalității în drepturi nu poate fi reținută, câtă vreme dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. De altfel, Curtea Constituțională a constatat, în repetate rânduri, constituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. ...