Decizia CCR nr. 48/2019Punctul 24
Punctul 24
24. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (15) și (16) cu denumirea marginală Renunțarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:
(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:
a) desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; ...
b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea. ...
(16) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat. ...
Sursa oficială ↗