Decizia CCR nr. 31/2019Punctul 17
Punctul 17
17. Astfel cum deja a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie, printr-o asemenea reglementare se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate, previzibilitate și claritate. Delegarea atribuției de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. ...
Sursa oficială ↗