Decizia CCR nr. 27/2019Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2019 · dosar 95/1/2017
Punctul 14
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 58 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Însă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise formulate de autorul excepției, Curtea observă că, în cauză, sunt formulate critici de neconstituționalitate extrinsecă, astfel încât obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, și, în special, cele ale art. 58 din aceeași ordonanță de urgență. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul cuprins: La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă: a) Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare; ... b) Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare. ... ...
Sursa oficială ↗