Decizia CCR nr. 25/2019Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.01.2019 · dosar 2.134A/2018
Punctul 33
33. Ilustrative pentru regimul juridic și raporturile dintre unitatea administrativ-teritorială și autoritatea administrației publice legale sunt și prevederile Legii nr. 215/2001 cuprinse în art. 9 alin. (1) , potrivit căruia „În cadrul politicii economice naționale, comunele, orașele, municipiile și județele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autoritățile administrației publice locale le stabilesc, le administrează și le utilizează pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.“ și în art. 10, potrivit căruia „autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.“ În același sens este și art. 17 din lege: „Consiliile locale și consiliile județene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la înființarea, funcționarea și dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, în condițiile legii.“ ...
Sursa oficială ↗