Decizia CCR nr. 25/2019Punctul 36
Punctul 36
36. Cât privește primarul, potrivit art. 61 alin. (1) și (2) din lege, „îndeplinește o funcție de autoritate publică“, „asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii“, iar, potrivit art. 62 alin. (1) din lege, „reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție“. ...
Sursa oficială ↗